Tableau de Mircea Bochiș

Version française
 
 L’été du peintre

Une maison blanche-rose sur une colline,
un étrange ciel nuagé, azuré,
son dedans reflété en couleurs :

le bleu troublé par des tourbillons,
le blanc emporté par les éclairées du ciel,
le rose comme un souffle imprégné dans les murs,

entre les ennuagements du ciel glisse
sur le toit fata morgana,
descendant des peintures de Chagall,

la maison irise l’été sur la colline
avec son étrange lueur,
le blanc-rose sur le vert tout autour :

le vert du champ ensoleillé,
de l’herbe ombragée, de sombres buissons,
des cyprès qui montent vertigineusement au ciel,

des peupliers qui veillent son sanctuaire,

dans leur feuillage, l’ombre de deux êtres,
le vert du cèdre assombri,

le ciel est vert comme l’été
troublé par le blanc-rose
de l’étrange maison sur la colline.

                     * * *

Version roumaine

Vara pictorului

O casă trandafirie pe deal,
un cer straniu, înnourat, havaiu,
lăuntrul casei răsfrânt în culoare:

albastrul tulburat de învolburare,
albul spulberat prin spărturile cerului,
rozul impregnat în perete ca o boare,

între înnourările cerului lunecă
pe acoperiș o fata morgana,
coborând din picturile lui Chagall;

casa irizează vara pe deal
cu strălucirea ei stranie,

trandafiriul pe verdele din jur,

verdele-galben de câmp însorit,
de iarbă în umbră, de tufișuri întunecate,
de chiparoși ce urcă vertiginos în cer,

de plopi străjuind al ei sanctuar,
în frunzișul lor, umbrele a două făpturi,
verdele de cedru întunecat,

cerul e verde ca vara
tulburată de tradafiriul
ciudatei case de pe deal.

©Sonia Elvireanu                                         
 
 
 
 

Voir en fin de page d'accueil du blog, la protection des droits

photo Patrick Poendl / Shutterstock.com

Version française

J’ai traversé un désert
pour trouver l’oasis que tu étais,
née de la chaleur torride et du gel,

bédouin entre des sables brûlants,

je t’ai retrouvé dans la verdure,
près du lac, séduit par le mirage,
le tien ou celui de l’eau,

penché sur l’azur brillant
du fond ou du Haut,

fata morgana tu étais
et seuil d’initiation.

                        le 21 décembre 2022

Oaza din deșert
 

Version roumaine

Am străbătut un deșert
să aflu oaza care erai,
crescută din arșiță și îngheț,

beduin între nisipuri fierbinți,

te-am  regăsit între verdeață,
lângă lac, furat de miraj,
al tău ori al apei,

aplecat peste azurul strălucitor
din adânc ori din Înalt,

fata morgana între lumi erai
și prag de inițiere.

21 decembrie 2022

 ©Sonia Elvireanu                                 
 
 
 

Voir en fin de page d'accueil du blog, la protection des droits

Poème bilingue inspiré par le tableau Jardin de Mircea Bochiș -
peintre, sculpteur, graveur – traduit  en roumain par elle-même

La lumière bleue feutre en moi
le Jardin, sa douce caresse,
ses couleurs glissent leur attente
qui vient du ciel en moi,

un bleu doux luit sur la table du jardin,
parsemé d’autres bleus plus clairs,
je ressens ta présence immatérielle
dans ses touches azurées :

- es-tu cet azur qui me parle,    
ou ce vert des arbres qui m’appellent ?

tu n’es plus au jardin, seule ton ombre
repose parfois dans ton fauteuil bleu,
sous le parasol blanc qui s’ouvre
 telle une fleur qui éclot ou bien peut-être
ta robe de mariée s’envole dans l’air,

tu tiens mon cœur accroché à jamais à la tige mince
comme un fil  ou c’est bien ton pied bleu tendre:

- me vois-tu tout près de toi,
derrière ton fauteuil, sur la chaise bleue,
dos à dos, deux ombres qui se parlent ?  

    
©Sonia Elvireanu
le 4 juillet 2022

 *  *  *

Grădina pictorului - Sonia Elvireanu

Lumina albastră strecoară în mine
Grădina, blânda ei mângâiere,
culorile-și lunecă așteptarea din cer în mine,

albastrul blând strălucește pe masa din grădină,
smălțuit cu nuanțe albastre mai clare,
simt prezența ta imaterială în tușele lui azurii :

ești azurul ce-mi vorbește
ori verdele copacilor ce mă cheamă ?

nu mai ești în grădină, doar umbra ta
se-odihnește câteodată în fotoliul albastru,
sub umbrelă albă ce se deschide
asemenea florii ce înflorește ori poate

rochia ta de mireasă se rotește în aer,
ții inima mea agățată pe veci de tulpina subțire
ca firul ori poate-i piciorul tău delicat și albastru:

- mă vezi foarte aproape de tine,
în spatele fotoliului tău, pe scaunul  albastru,
spate-n spate, două umbre care-și vorbesc ?

©Sonia Elvireanu         

le 4 juillet 2022
   

Voir en fin de page d'accueil du blog, la protection des droits

Poème en français et en roumain inspiré par le tableau
Nu sur la terrasse de Mircea Bochiș

Je suis sur la terrasse, nue,
dans mon vêtement naturel, en été,
les eaux azurées du ciel me rafraîchissent,
la lumière ruisselle sur mon corps,
le bleu couvre ma nudité
que personne ne me voie, seul ton regard,

sous la branche d’un cèdre,
dans une sorte de rêverie
d’où me réveillent les cyprès,
sur leur cime la lueur de l’attente,

à côté, la table ronde et nue,
le cercle de ma vie,
la pierre bleue du commencement,
l’autel sur lequel tu es prêt à me sacrifier,
l’œil de l’amour sans crépuscule,

ce n’est pas la table du silence,
mais le miroir où je me regarde
comme le ciel, les cyprès et les cèdres,

tu es quelque part dans le paysage, je ne te vois pas,
je sens ton regard, ton frissonnement descendre
de mes épaules sur mon corps, ton embrassement, ton attente,
tu cherches la couleur à même de me faire parler
qu’il ne reste pas seulement le silence,
l’air doux entre nous, le ciel,
moi, nue, toi, peintre, hors du tableau,

les cyprès frémissent matin et soir,
le bleu m’embrasse tendrement,
je suis toujours sur la terrasse,
je serre la lumière glissée en nous dans mes bras.

©Sonia Elvireanu                  

le 17 juillet 2022

       

 * * *
 

 Nud pe terasă

Poem inspirat de tabloul
 Nud pe terasă de Mircea Bochiș

Stau pe terasă, goală,
în veșmântul meu natural, e vară,
mă răcoresc apele cerului, azurii,
mi se revarsă pe trup lumina,
albastrul îmi acoperă goliciunea
ca nimeni să nu mă vadă, numai privirea ta,

sub ramura unui pin, într-un fel de visare
din care mă trezesc chiparoșii,
în vârful lor lumina așteptării,

alături, masa rotundă și goală,
cercul vieții mele,
piatra albastră a începutului,
altarul pe care ești gata să mă jertfești,
ochiul iubirii neînserate,

nu e masa tăcerii,
ci oglinda în care mă privesc
precum cerul, chiparoșii și cedrii,

tu, undeva în peisaj, nu te văd,
îți simt privirea, înfiorarea, coborând
de pe umeri pe trup, îmbrățișarea, așteptarea,  
cauți culoarea potrivită să mă facă să-ți vorbesc,
să nu rămână doar tăcerea, aerul blând între noi, cerul,
eu nud, tu pictor, în afara tabloului,

dimineața și seara foșnesc chiparoșii,
albastrul mă cuprinde tandru în brațele lui,
sunt tot pe terasă, strâng în brațe lumina din noi.

 Sonia Elvireanu, 17 iulie 2022
       
 
 
 
 

Voir en fin de page d'accueil du blog, la protection des droits

Voir en fin de page d'accueil du blog, la protection des droits